Bine te-am găsit

Povestea mea începe în primul an de facultate, ca studentă la farmacie în Cluj-Napoca. Tot atunci, a fost momentul când am fost diagnosticată cu sindrom Lupus-like. Acel an marchează unul dintre cei mai dureroși ani ai vieții mele pe plan emoțional, fizic și spiritual. E evident că nu putem separa cele 3 instanțe ale omului, nu? Când o parte va suferi, toată ființa umană va suferi.

Bineînțeles, ca student la famacie ești crescut de sistem (un sistem imperfect, cu bune și rele). În naivitatea mea, am crezut că respectând un protocol medicamentos bine structurat voi avea succes, îmi voi recupera viața și voi trăi până la adânci bătrâneți fericită. Să fie așa?

Nu, din păcate, acesta nu a fost cazul meu.

Următorii ani  i-am dedicat studiului și înțelegerii conceptului de stil de viață sănătos. Absorbeam toată informația pe care o găseam și aveam senzația că am pus mâna pe o comoară. Miza era imensă, era totuși vorba de viața mea: vreau să fiu funcțională? Vreau să mă risipesc? Cât de repede vreau să las boala să mă consume? Pentru că, din păcate, boala avansa, iar simptomele erau mai puternice, chiar dacă aveam schema de tratament corespunzătoare.

În acel tăvălug de trăiri am realizat că în cadrul spitalicesc, medical, nimeni, niciodată nu m-a întrebat ceva legat de: somn, mâncare sau emoții. Înțeleg, e firesc, lumea nu are timp, energie sau dispoziție să o facă. Atunci, a fost primul meu moment de ,,AHA”. Dacă cadrele medicale nu au timp să conecteze acest puzzle, asta înseamnă că ar trebui creată altă specializare pentru asta. Până la urmă noi suntem un organism complex, nu un șir de sisteme separte, nu? (piele-dermatolog, stomac- gastroenterolog, creier/emoții- neurolog/psihiatru, dureri articulare-reumatolog, infertilitate și tulburări hormonale- ginecolog/endocrinolog, etc).

Mai târziu în viață, am făcut o promisiune lui Dumnezeu care suna cam așa: dacă Tu mă ajuți să ies de aici, să mă vindec, să am energie, un soț și copii, atunci eu voi ajuta pe alții la rândul meu.

La 24 de ani m-am căsătorit cu prietenul meu cel mai bun. Frumos, minunat  și de vis, totuși în mine exista o mare FRICĂ în legătură cu viitorul meu. Treptat, mi-am gândit propriul program de vindecare. Am avut răbdare cu mine, cu emoțiile mele și cu propriul meu corp și astfel, astăzi sunt de mamă pentru doi băieți minunați. Nu am construit asta de pe o zi pe alta, ci în timp, cu multă răbdare, suport și studiu.

Mi s-a spus în repetate rânduri că sănătatea mi se va degrada odată cu timpul și că o să fiu nevoită să apelez la asistență specializată pentru a mă deplasa. Mi s-a spus fără ocolișuri că datorită medicației copiii nu vor fi parte din viața mea. Și totuși, astăzi trăiesc o altă realitate. Vindecarea a venit de la Dumnezeu, dar mă bucur că am înțeles la momentul potrivit că este nevoie să fiu împreună lucrătoare cu El pentru a-mi recupera sănătatea. 

Parcursul nu a fost ușor, multe suișuri și coborâșuri, articole și cărți traduse, cursuri de formare, psihoterapie și mentorat.  Uneori am senzația că am 50 de ani, din cauză că viața m-a purtat prin multe până acum, dar totuși e bine că încă nu uit să privesc spre cer și să zâmbesc.