Bounty

Batoanele Bounty sunt unul dintre acele deserturi care îmi aduc mereu zâmbetul pe buze. Combinația de cocos și ciocolată e simplă, dar atât de bună, iar varianta făcută în casă are un farmec aparte. Sunt cremoase, aromate și exact cât trebuie de dulci. Îmi place să le țin la rece și să le savurez atunci când am poftă de ceva bun, fără prea mult efort.

Ingrediente:

  • 200 gr cocos răzuit

  • 230 gr cremă de cocos, (am folosit cremă dintr-o conservă cu 80% pulpă de cocos)

  • 120 gr miere, (eu am folosit miere de salcâm)

Pentru interior:

  • 200 gr ciocolată preferată

  • 2-3 lingurițe ulei de cocos

Pentru învelișul de ciocolată:

Mod de preparare:

1. Într-un bol, combină cocosul răzuit, crema de cocos și mierea, amestecând bine până obții o compoziție omogenă.

2. Formează batoane mici sau bile, după preferință, și așază-le pe o tavă tapetată cu hârtie de copt.

3. Pune tava în frigider timp de 2-3 ore pentru ca umplutura să devină mai fermă.

4. Între timp, topește ciocolata și uleiul de cocos la Bain-Marie, amestecând până se omogenizează.

5. După ce umplutura de cocos s-a răcit, învelește fiecare baton în ciocolată topită și așază-le înapoi pe tavă.

6. Pune batoanele în frigider pentru a se întări complet.

Next
Next

Supă de pui cu conopidă